luni, 20 august 2012

Certificatul de producator

Certificatul de producător reprezintă actul doveditor al provenienţei produselor agroalimentare pe baza căruia acestea pot fi comercializate în pieţe, târguri, oboare sau în alte locuri stabilite de consiliile locale şi trebuie să cuprindă informaţii şi date privind: temeiul legal al eliberării; numele şi prenumele titularului şi ale membrilor din gospodăria titularului; denumirea produselor, producţiile estimate şi cantităţile destinate comercializării.
Pe baza certificatului de producător în original sau în copie (pentru membrii din gospodăria titularului) se face accesul producătorilor în piaţă şi închirierea de mese şi cântare.
Modelul certificatului de producător, condiţiile de solicitare şi eliberare a acestui act, contravenţiile şi sancţiunile aplicate sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, cu modificările şi completările ulterioare.

Eliberarea certificatelor de producător - atribuţie a primăriilor
Certificatul de producător se eliberează de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării acestuia de către producător.
La eliberarea certificatului de producător persoanele abilitate verifică datele cu privire la deţinerea suprafeţelor de teren ori a animalelor, atât pe baza informaţiilor din registrul agricol, cât şi în teren, existenţa produselor, estimarea producţiilor şi a cantităţilor destinate comercializării pentru care se propune eliberarea certificatului de producător. Aceste date vor fi înscrise în certificatul de producător eliberat.
Verificările vor fi efectuate de primar, viceprimar, secretar şi de alte persoane împuternicite prin dispoziţie a primarului iar rezultatul acestora va fi consemnat într-un proces-verbal pe baza căruia se va propune primarului eliberarea certificatului de producător sau respingerea cererii.
Certificatele de producător se eliberează pe serii corespunzătoare unui an agricol, care începe la data de 1 iulie a anului şi se încheie la data de 30 iunie a anului următor.
Evidenţa certificatelor de producător se ţine într-un registru special de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi de agentul agricol. Certificatul de producător se completează cu tuş negru, cu nominalizarea numai a acelor produse care au fost identificate ca existente, precizându-se produsul şi nu categoria de produse, şi se vizează trimestrial, prin aplicarea ştampilei şi semnăturii primarului, în spaţiul corespunzător perioadei pentru care se solicită această operaţiune.
Pentru asigurarea publicităţii necesare primarul trebuie să înscrie titularii certificatelor de producător şi produsele pentru care s-a eliberat certificatul de producător într-un tabel nominal care va fi afişat prin grija secretarului la sediul primăriei.
Important! La solicitarea producătorului, secretarul unităţii administrativ-teritoriale trebuie să elibereze un număr de copii egal cu numărul membrilor din gospodăria titularului. Copiile se atestă pentru conformitate prin formula „conform cu originalul”, urmată de semnătura olografă a secretarului şi de ştampila primăriei. Pentru eliberarea de copii de pe certificatul de producător nu se percep taxe.
Certificatul de producător se utilizează:
- pentru comercializarea produselor agroalimentare numai de către titularul certificatului de producător sau de persoanele menţionate în certificat (membrii din gospodăria titularului);
- numai pentru comercializarea produselor menţionate în conţinutul acestuia;
- pentru comercializarea produselor agroalimentare numai în condiţiile care este vizat, nu are viza expirată şi nu este suspendat;
Certificatul de producător nu se utilizează:
- pentru comercializarea unor produse care deşi sunt înscrise în conţinutul certificatului depăşesc cantitativ producţia estimată corespunzător suprafeţelor de teren deţinute în proprietate şi înscrise în certificat;
- pentru cumpărarea de produse agroalimentare în scopul revânzării acestora;
- pentru comercializarea produselor alimentare provenite din import.

Atribuţiile administratorilor pieţelor
De la data închirierii locului de vânzare, administratorul pieţei are următoarele obligaţii:
- să înscrie în registrul de evidenţă special înfiinţat datele de identificare a persoanelor fizice sau juridice care au închiriat locul de vânzare, cantitatea de produse estimată a fi comercializată, precum şi data, seria şi numărul chitanţei care atestă plata chiriei. În cazul producătorilor agricoli individuali, în registru se va înscrie şi localitatea de origine, precum şi cantităţile estimate a fi comercializate.
- să afişeze în mod vizibil, la fiecare punct de vânzare, talonul de identificare a producătorului agricol sau, după caz, a comerciantului persoană juridică, care cuprinde următoarele date: numele şi prenumele producătorului agricol sau denumirea comerciantului, după caz; seria şi numărul certificatului de producător sau, după caz, codul unic de identificare a comerciantului; denumirea produselor şi localitatea de origine a acestora;
- să organizeze, împreună cu personalul din subordine, acţiuni de control pe întreaga durată a activităţii din pieţe, cu privire la existenţa şi valabilitatea certificatului de producător şi la concordanţa dintre conţinutul acestuia şi produsele care se comercializează şi să ia măsuri pentru îndepărtarea din pieţe a vânzătorilor care nu posedă certificat de producător solicitând în acest sens sprijinul organelor de poliţie, jandarmilor şi gardienilor publici;
- să afişeze la loc vizibil numele şi prenumele titularului, precum şi seria şi numărul certificatului de producător eliberat fără respectarea condiţiilor legale, potrivit propriilor constatări sau comunicărilor făcute de alte organe abilitate.

Contravenţii şi sancţiuni aplicate
  • Fapte care constituie contravenţii şi sancţiunile aplicate autorităţilor emitente:
- eliberarea de către primar a certificatului de producător fără existenţa cererii şi a procesului-verbal de verificare sau eliberarea certificatului de producător, deşi în procesul-verbal de verificare se menţionează că solicitantul nu deţine teren ori animale, sau eliberarea certificatului de producător pentru cantităţi de produse care sunt mai mari decât cele aferente suprafeţelor sau animalelor pe care le deţine solicitantul constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.
Persoanele abilitate să constate aceste contravenţii şi să aplice sancţiuni sunt împuterniciţii prefectului şi ai preşedintelui consiliului judeţean, precum şi ofiţerii de poliţie.
  • Fapte care constituie contravenţii şi sancţiunile aplicate administratorilor pieţelor:
- închirierea de mese şi cântare, fără verificarea existenţei şi valabilităţii certificatului de producător care se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.500 lei;
- neorganizarea acţiunilor de control de către administratorul pieţei şi neluarea de către acesta a măsurilor pentru îndepărtarea din piaţă a persoanelor care nu posedă certificat de producător care se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.500 lei;
- necompletarea la zi de către administratorul pieţei a Registrului de evidenţă a producătorilor individuali şi a comercianţilor care se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.500 lei;
- încălcarea prevederilor referitoare la termenul şi condiţiile de eliberare a certificatului de producător şi ţinerea evidenţei certificatelor de producător, modul de întocmire şi eliberare şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.000 lei.
Persoanele abilitate să constate aceste contravenţii şi să aplice sancţiunile sunt împuterniciţii primarului, ai prefectului, ai preşedintelui consiliului judeţean, precum şi ofiţerii şi subofiţerii de poliţie şi gardienii publici.
  • Fapte care constituie contravenţii şi sancţiuni aplicate comercianţilor:
- comercializarea produselor agroalimentare de către persoane care nu au certificat de producător eliberat în condiţiile legale şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.000 lei;
- comercializarea produselor agroalimentare de către persoane care au certificatul de producător suspendat, nevizat, cu viza expirată, precum şi neconcordanţa dintre datele înscrise în certificatul de producător şi Registrul de evidenţă a producătorilor individuali şi a comercianţilor şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.000 lei;
- comercializarea produselor agroalimentare de alte persoane decât titularul certificatului de producător sau de persoanele menţionate în certificat şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.000 lei;
- comercializarea altor produse decât cele menţionate în certificatul de producător şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.000 lei;
- nerespectarea condiţiilor şi a criteriilor în baza cărora s-a eliberat certificatul de producător şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.000 lei;
- cumpărarea, de către producătorii agricoli, de produse agroalimentare în scopul revânzării acestora şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei;
- comercializarea produselor alimentare de provenienţă din import în alte locuri decât pieţele agroalimentare sau spaţiile autorizate şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.000 lei.
Persoanele abilitate să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile sunt împuterniciţii primarului, ai prefectului, ai preşedintelui consiliului judeţean, precum şi ofiţerii şi subofiţerii de poliţie şi gardienii publici.
Important! Contravenţiilor menţionate le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu